În afara de dragoste, nu-i nimic

Ne-am obișnuit să credem că Dumnezeu ne pedepsește.

Dar nu El pedepsește.

Patimile o fac.

Mândria, furia, întristarea, desfrânarea, lăcomia, invidia — toate acestea nu sunt „păcate” așa cum ne-au învățat să credem, ci stări care ne micșorează sufletul.

Ele ne îndepărtează de iubire, de sens, de libertate.

Când trăim în patimă, sufletul se strânge și nu mai respiră.

Când trăim în dragoste, sufletul se lărgește, luminează și creează.

Nu trebuie să ne rușinăm de ceea ce simțim.

Trebuie doar să vedem.

Să ne vedem patimile, să le recunoaștem, să le privim cu blândețe — pentru că vindecarea vine din conștiență, nu din pedeapsă.

Am fost crescuți în frică.

Dar omul nu se ridică prin frică, ci prin dragoste.

De aceea, tot ce avem de făcut este să ne întoarcem în inimă.

Acolo unde copilul din noi întreabă:

„De ce am nevoie să mă leg de trecut?”

Pentru că, atâta vreme cât rămânem prinși în ce a fost, nu putem vedea ce este.

Iar viața, așa cum este ea acum, este un dar.

În afara de dragoste, nu-i nimic.

Tot ce rămâne e zgomotul minții și liniștea pierdută a inimii.

Dar iubirea adevărată se vede cel mai clar în cuplu.

Când bărbatul și femeia nu se întâlnesc pentru a se completa, ci pentru a se recunoaște.

Pentru a se privi prin ochii lui Dumnezeu.

Pentru a învăța împreună lecția mare a unității.

Acolo unde el devine conștiința care vede, iar ea devine inima care simte.

Unde nu mai există „al meu” și „al tău”, ci doar noi — ca o respirație comună în Dumnezeu.

Căci iubirea nu e o emoție, ci o forță divină care ne așază la locul nostru în lume.

Iar atunci când doi oameni se unesc prin ea, se vindecă, se ridică și se binecuvântează reciproc.

Așa se transformă o relație în drum spiritual.

Așa se naște un cuplu în uniune cu Dumnezeu:

nu din nevoie, ci din plinătate.

Nu din dorința de a poseda, ci din dorința de a crea.

În afara de dragoste, nu-i nimic.

Dar în iubirea adevărată — este totul.

Cuprindere și drag,

Terapeut Nora Radu